6 iunie 2010

Pune grijile pe fuga! Arma nr.1: ZAMBETUL! :)

In fiecare zi mai apare cate-o problema in viata mea..dar cine nu are probleme? unii mai marii altii mai mici.Bunica mea spune tot timpul ca Dumnezeu iti da doar atat cat poti duce.Cand ma gandesc la problemele mele ma intristez,insa daca le privesc in paralel cu ale altora ma bufneste rasul cat de puerile sunt.Iar inauntrul meu sufletul imi plange pentru ceea ce vad in jur si pentru cat sufera unii.
Cred ca fiecare avem perioade mai urate in viata noastra..cand credem ca orice facem e gresit,nimeni nu ne intelege si totul e cu susu'-n jos.Insa daca stam sa reflectam poate de fapt problema e la noi.Cu siguranta problema e la noi!Pentru ca oricat de multe griji si probleme am avea putem sa ne descarcam,putem sa vorbim cu cineva apropiat sau chiar sa plangem dar apoi sa reflectam asupra lor si sa le tratam "la rece".
Mi se intampla des sa merg pe strada iar in jur sa vad lume trista,acaparata de griji,nevoi,cu fete lungi si cearcane.Parca toti au uitat sa zambeasca,sa priveasca in viitor iar nu in trecut..
Asa ca fa ceva pentru tine: zambeste mai mult,si fara sa-ti dai seama ii vei face si pe cei din jur sa zambesca.Daca reusesti sa faci asta satisfactiile vor fi mult mai mari.

JUST SMILE!

12 mai 2010

tristete..mare tristete..

Atatea vise si multa dragoste.Atat de multe planuri si mult mai multe sperante...era micutz,era al lor,era al nostru.Era..pentru ca Dumnezeu nu ne-a permis sa-l avem printre noi.A fost cu noi o perioada scurta,fara sa-si dea seama cat de mult il doreau cat de mult il iubeau.Era tot ceea ce-ti poti dori pentru a te simti implinit,pentru ca fericirea sa fie completa.Daca va intrebati daca Dumnezeu face minuni,sa stiti cu siguranta ca da..doar asa poti numi un copil care ia fiinta din nimic,doar din dragoste.Era prea mic ca sa stie ce drum greu il asteapta.La doar cateva luni facea pe nazdravanul si zburda prin burtica mamei lui si se desprinde mai mai sa piara.Insa Dumnezeu avea alte planuri pentru el..trebuia ca el sa-si bucure parintii pe parcursul intregii sarcini si nu numai parintii ci si pe noi,unchi si matusi care saream in sus de fericire si emotie la prima lui miscare.A fost cea mai mare bucurie de pe lume si a fost cel mai pofticios copil,numai prajituri ar fi mancat..pentru ca mama lui asta gatea ;)) .A fost pentru ca,asa cum spuneam Dumnezeu a avut alte planuri cu el, il duse intr-un loc mai bun unde sa poata zburda in voie..in burtica mamei lui nu avu' loc sa se joace cum ar fii vrut si nu mai avu' nici rabdare...1 saptamna...

9 februarie 2010

Scrisoarea a-III-a (variata moderna)

Iată vine-un Jeep pe stradă, cu un girofar pe el,
Baiazid stătea în dreapta şi rosti către şofer:
"Sper ca Mircea să ajungă, să nu-ntârzie din nou.
Ia vezi dac-a tras maşina, lângă gura de metrou..".
"-N-a venit, Măria Ta, zise el privind in jur..."
"-Şi mi-a zis că fix la 12 ne vedem lângă Carrefour".
Aşteptând vreo 5 minute , îşi pierdu orice răbdare,
Şi trimite bodiguarzii să se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreşte un X5.
Şi din el coboară Mircea, în bermude şi opinci.
Printre turci porni agale, şi privindu-i cu nesăţ,
Le-arăta un "Sony Vaio", care-l ţine la subrat.
Agitat , la el în Jeep, şi-mbrăcat tot în civil,
Baiazid nu mai rezistă şi îl sună pe mobil:
"-Tu esti Mircea?"..."-Da-mpărate, am uitat să îţi dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coadă la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, că nu vin aici prea des,
Şi-am luat-o şi pe centură, îndrumat de GPS.
Acum am parcat maşina. Unde eşti?, că vin la tine..."
"-Sunt la mine în maşină şi te văd, te-ndrepţi spre mine".
Şi de-ndată ajunse Mircea şi urcă la turc in jeep.
Şi-ncepu să îi explice ca nu vrea, cu niciun chip
Să îşi strângă întreaga oaste la Rovine în câmpii,
Şi să lupte pan' la moarte cu ai turcului spahii.
"-Baiazide, ştii că-i criză, şi-acum viaţa-i foarte grea,
Mă gândeam ca să ne batem,... dar la "Heroes" în reţea.
Sau în loc să cucereşti, cu armate, al meu popor,
Nu ai vrea, dacă ai wireless, să jucăm "conQUIZtador"?
"-Cum, când turcii-mi sunt în Vama, şi-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca să ne batem, că nu ţi se pare "cool"?
Eu nu-s disperat ca tine să stau nopţi întregi pe net,
Eu trăiesc în realitate, şi nu e niciun secret
Că am fost în multe lupte : Varna, Ialta sau Oituz..."
"-Păi eu sunt online tot timpul, nu puteai să dai un "buzz"??"
"-Mircea!!! Vin c-o întreagă oaste , iar tu faci mişto de noi..,
Mâine sunt aici cu turcii şi-ţi declar de-acum război".
"-Cum vrei tu, mărite rege, eu speram să mă-nţelegi,
Căci de-ajungem la cuţite, voi nu mai plecaţi întregi.
N-aş vrea să pun pe "YouTube", cu-ai tăi morţi, videoclipuri,
Nici ca Dunarea să-nnece spumegând a tale jeep-uri.
Dar, de asta ţi-e dorinţa, mâine ne vedem la luptă,
Şi-ţi promit că pleci d-aici cel puţin c-o mână ruptă."
Şi zicând acestea Mircea, îl lăsă pe Baiazid.
Şi trântindu-i portiera, el plecă la pas grabit.
Când ajunse la maşină, găsi-n geam , pe-un bilet scris:
"Scuze. V-am blocat o roată, c-aţi parcat pe "interzis"..."
Şi da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de "bip"-uri,
Ca să-şi strângă toţi oştenii şi să îi îndese-n "Jeep"-uri.
Demarând în mare trombă, se-ndreptară spre Rovine,
Dar aici găsiră turcii, toţi cu pantalonii-n vine.
Toţi văitându-se de moarte, ghemuiţi prin iarba scurtă
Rezemaţi de câte-un ciot, şi ţinându-se de burtă.
"-Baiazid , hai să ne batem...!! , Unde eşti, de ce nu vii?"
"-Mi-am scos în oraş oştenii, şi i-am dus la KFC.
Şi-am mâncat cu poft-aseară, tot ce ni s-a pus pe masă..."
Răspunse-ncordat sultanul dintr-o tufă mai retrasă.
"-N-am ştiut că la "fast-food"-uri nu e bine să mănânci,
Mai ales în România , fiindca rişti să pleci pe "brânci"...
Nu mai vreau ca să ne batem, iartă-mă, a fost o farsă.
Dă-ne nişte "triferment" şi-o să facem cale-ntoarsă"...
Şi aşa a scăpat Mircea de o luptă la Rovine.
Deci se vede pân' la urmă că "fast-food"-ul face bine.
Asta-i tot...Dar fiţi voi siguri că Istoria o să zică:
"Turcii l-au văzut pe Mircea şi-au făcut pe ei de frică".

10 ianuarie 2010

unii vorbesc prea mult iar eu prea putin!

Si incep sa scriu intr-un tarziu...m-am hotarat greu daca are rost sau nu sa-mi impartasesc si eu ideile pe un blog.Si in plus ar mai fi problema timpului..totdeauna m-am intrebat cat timp isi petrec unii oameni in fata pc-ului storcandu-si creierul pentru a mai scoate vreo bomba.Recunosc insa ca am o oarecare satisfactie cand ma gandesc ca acel timp nu este irosit daca exista cineva caruia sa-i placa/sa se regaseasca/sa se bucure la vorbele spuse de unii ca mine.
Traim in lumea din fata televizorului iar dincolo de ecrane vedem tot mai multi care vorbesc si vorbesc si nu se mai opresc.Au rost oare atatea vorbe intr-o lume in care doar faptele conteaza?Si totusi raspunsul este "da".Acest raspuns care iti alimenteaza urmatoare intrebare: ce as putea sa spun pentru ca macar o persoana sa fie interesata?(sa nu zici politica,asta de mult nu mai intereseaza pe cineva).Si usor incepi sa scrii fara sa-ti mai pese daca spui prostii..scrii exact ce gandesti in momentul rezpectiv.Asta pentru ca mai suntem cativa care vedem dincolo de aparente,carora nu un cont in banca si o masina ultimul tip ne fac sa ne simtim bine.Suntem aceia pentru care vorbele spuse din suflet ne fac sa trecem barierele.

Si incep sa scriu intr-un tarziu/intr-un mediu prea ostil/in care toti vad doar ce vor/si in care tu imi esti martor,/si-as vrea sa strig sa auda toti/cei prefacuti si idioti/ca sunt prea multi cei ce fac rau/si mult prea multi cei care mor/cu sperante si cu dor/si pentru care esti dator./Ai vrea sa faci ceva dar vezi,/in tara in care tu traiesti,/ca multi sunt surzi sau se prefac/si de-aia multi s-au ridicat/fara sa-i simti te-au invrajbit,/si-acum esti singur,stai pitit/si-ti spui: eu ce sa fac?sa tac?